La ce anume mă gândesc când spun „România culturală”? Ei bine, mintea mea zboară către un singur loc, și anume spre trecut. De ce spun acest lucru? Pentru că vremurile tulburi din contemporan mă adâncesc în multă îngrijorare. În trecut, chiar și în cel apropiat, oamenii își dezvoltau personalitatea sub semnul ipotezelor, prin ele formându-și opiniile, fiind influențați în special de modul în care abordează diverse subiecte.
Acum, însă, lumea uită de cultură și se uită în cotidian. Majoritatea mesajelor de amploare sunt redate sub pretextul noului virus, îmbolnăvind, totodată, și restul informațiilor, oferindu-le transparență și banalitate. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu lumea de când a luat amploare SARS COV-2? Deseori observ că lumea se aprofundează într-o voită nonșalanță din punct de vedere cultural.
Suntem conduși de o stare ambiguă, amplificată, în mod intenționat, de cei ‘sus puși’. Totuși, ce poate controla mai bine o masă întreagă de oameni decât vulnerabilitatea, decât frica? Oamenii se pierd în ce le este prezentat, în ce le este numită încredere și siguranța și, oricât de mult ar arăta semne de revoltă, într-un final tot nu va fi suficient.
Un lucru este sigur: prin culegerea informațiilor, persoana decide rațional. Însă prin repetarea unei singure informații zile de-a rândul, prin arătarea exactă a ‘ce este bine’ și ‘ce este rau’, omului i se impun bariere atât din punct de vedere cultural, cât și din punct de vedere emoțional. Judecata ne este otrăvită, iar, în cele din urma, este înlocuită cu sentimente negative. În cazul nostru, noi nu ne infectăm cu noul virus, ci cu ‘noua spaimă’.
Mai mult, în zilele noastre, oamenii se informează preponderent din mediul online. În plină criză pandemică, bagajul de cunoștințe al României este afectat de emoții, simțirea devenind elementul prioritar în asimilarea de informații. Astfel, nu mai prezentăm interes pentru ceea ce, cândva, consideram prioritar, și anume capitole precum noutățile literare din perioada contemporană, educația în școli, culturalizarea în masă spre combaterea analfabetismului, ci devenim tot mai atrași de subiecte ce se leagă de CORONA VIRUS, oferindu-le amploare întocmai prin nesiguranța pe care noi o afișăm.
Dacă ni s-ar arăta o soluție, cel puțin un mod de a ne apăra împotriva imprevizibilului, am redeveni stabili și încrezători, ne-am redobândi integritatea. Poate că pentru CoVid nu exista încă un antidot, însă pentru frică mereu a fost unul, și anume credința.
În aparență, cultura pare că se stabilizează odată cu trecerea timpului, odată cu transformarea anormalului în tipar. În esență, adevărul este, de fapt, unul tragic. Așadar, încotro?
