În vechime, un lucru bizar dăinuia prin ansamblul de credințe al oamenilor, și anume faptul că aerul expirat sau inspirat avea menirea de a răci atât atmosfera, cât și inima. Mai mult, respirația reprezenta chiar legătura directă între viață și moarte. Toate acestea ne sunt prezentate în cadrul psihologiei actuale, care ne descrie în detaliu confuzia dintre „suflet” și „respirație” din antichitate.
Dacă ar fi să aducem această teorie în contemporan, am putea afirma cu desăvârșire ceea ce devenise, cu mult timp în urmă, istorie. Poate fi dedus un singur lucru, și mai exact că emoția influențează, în mod direct, sănătatea. În prezent, suntem afectați de un virus ce atacă sistemul respirator, fiindu-ne redate cât mai detaliat și cât mai profund modalitățile sale de reacționare în raport cu metabolismul uman. Pare că întregul sens al vieții este minimalizat în vederea atingerii unui simplu ideal, și anume imunizarea, însă mulți suntem deja conștienți că purtatul măștilor chirurgicale nu oferă întotdeauna rezultate prompte, că acel „zâmbește orice ar fi” îmbracă de mult forma banalului, că distanțarea socială nu se realizează doar la nivel fizic, ci și emoțional, constituindu-se, astfel, un dezechilibru major între oameni.
Cu puțin timp în urmă, sectorul cultural a fost, din nou, afectat prin închiderea teatrelor și cinematografelor. Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, e de părere că instituțiile culturale nu au contribuit la înrăutățirea situației epidemiologice, ci au fost o „victimă colaterală”, așa cum a declarat la RFI, însă nu este adusă nicio alternativă asupra deciziei aferente. Conștientizarea este subliniată doar la nivel verbal, nu și la nivel psihic, făcându-se abstracție de la consecințe. Dacă în trecut, confuzia dintre „suflet” și „respirație” putea fi realizată foarte ușor, ei bine, în prezent, cei doi termeni iau amploare, fiind recunoscuți mai degrabă sub forma de „emoție” și „socializare”. Pentru ca omul să fie „viu”, el trebuie să comunice, să se inspire și să fie creativ, socializarea formând conexiuni ample ce, pe parcurs, cultivă emoție. Fără a avea acces fizic la culturalizare, persoana tinde să reacționeze negativ, fiindcă, implicit, îi este limitat și gradul de socializare.
Revenirea la vremurile pierdute pare să aducă înțelegere față de zilele noastre mai mult decât ne-am fi închipuit. Puși sub semnul antitezelor, definiția normalității se schimbă, cu pași repezi, în abstract. Suntem victimele colaterale din societate ce caută un nou sens în derivă, cu speranța că noi oportunități vor lua naștere, în ciuda nesiguranței ce ia amploare în jur.
