Anunțat pentru astăzi, 01.07.2020, în prezența președintelui țării, programul de relansare economică propus de liberali nu conține nicio măsură pentru domeniul culturii, care a fost la fel de mult afectat de pandemia globală. România nu a reușit, și nu e de mirare în condițiile în care Ministerul Culturii a fost negociat și predat neiubitorilor de țară în repetate rânduri, să facă din cultură o cloșcă de aur care să aducă în vistieria țării un venit important. Deși poate pentru unii comparația următoare poate părea puțin nepotrivită, totuși, trebuie să amintim și, de ce nu, să și lăudăm, organizarea, a cărui efect se vede peste tot în țară, a Bisericii Ortodoxe Române, care a reușit prin „oameni” să înfrumusețeze patrimoniul de care dispune. În schimb, nu același lucru se poate spune că se întâmplă în Ministerul Culturii, unde dezinteresul față de valorile materiale și nonmateriale pe care le avem de la înaintașii noștri sunt, din păcate, uitate.

Noi știm că prin cultură oamenii au opus rezistență regimurilor politice mai mult sau mai puțin totalitariste și, probabil, de aceea nici în programul lansat astăzi, acest domeniu nu este inclus, întrucât lipsa oamenilor din cultură înseamnă un ghimpe în minus în coasta politicienilor…