Episodul 1
Smeoaica și ministrul Făt Frumos cel Bucovinean!
A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti, o ,,Smeoaică” nevricoasă, hărţuită şi, la rândul ei, hărţuitoare, pripășită pe la Ministerul inCulturii, de pe vremea lui Zeus Împărat, de frica căreia tremurau miniștrii și secretarii de stat, secretarii generali, toţi directorii din minister, toţi angajaţii, chiar şi cei de prin structurile supuse. Tremurau de frică săracii, mai ales când aflau că Smeoaica uita să se trateze cu elixir de la drogherie, dintr-acela de stinge mintea încinsă de puzderia gândurilor.
Smeoiaca îşi făcuse şi pecete personală ‘pă’ persoană fizică, cum ar zice un ilustru academician în viaţă, ca mare Director de Achiziţii, Administrativ şi Investiţii, pentru că Smeoaica, cu prenume de Cosânzeană, se instalase acolo pe intrigi şi maşinaţiuni transpartinice, unele mai ingenioase decât altele.
Nu vă gândiți că era un post oarecare. Era un post inventat, chiar bine ticluit, într-un mod absurd… Semăna cu un fel de 3 în 1, la fel ca un ministru sau vreun secretar de `stat degeaba` în administrarea inexistenţei culturii patriei noastre. Treabă serioasă, ce mai! Venise timpul pentru cheltuirea ‘galbenilor’ prin achiziţii mulţipe pe care Smeoaica le învârtea după cum dorea pixul dumneaei.
Iar pixul dorea cam ce doresc toate pixurile de directori transpartinici şi cu tupeu înfuriat, ‘smei’ din aparatul de stat din România, ‘delapidăciuni’, sustrageri şi alte dregătorii îmbâcsite ascunse de potera vremii.
Şi cum pixul Smeoaicei era lege, a decis să facă economie la bugetul personal! Astfel, ia act de o nouă hotărâre… fără mentenanţă la palatul lui Zeus Împărat… însă ‘ioc’ contract! Aşa s-a apucat Cosânzeana de dregătorit palatul, împreună cu câţiva popândăi care, pe deasupra, mai şi dădeau înapoi, – că doar aşa-i vorba: la plăcinte înainte, la război înapoi! – , şi făcură ei treaba ‘de mântuială’ ani la rândul sub ochii vistiernicilor împăratului. Totuşi, după o vreme, începu să se dărâme totul, iar banii mai că au sărit de dublu cât a plătit împăratul la meşterul Manole, şi toate acestea doar pentru a-i făuri impunătoarea cetate Smeoaicei.
De bine ce le era, supuşii se înecau vara de cald şi iarna făceau focul lângă pat în ‘marele palat’.
Nu vă gândiţi că Smeianca, pardon, Smeoaica, nu-şi iubea angajaţii. Doar pe ai ei, o mână de infriguraţi care-i trebăluiau galbenii de ochii poterelor împărăteşti. Nu-i iubea pe ai ministerului. Dar erau ca şi ai ei. Aşa de tare-i iubea că s-a supărat rău când un sindicat al angajaţilor a întrebat-o de sănătate chiar în perioada molimei coroanei, pandemie cum îi zice acuş’.
Aşa s-a supărat şi atât a fost de îngrijorată, încât i-a sfătuit pe sindicalişti să nu mai bea spirt şi să n-o mai pună în situaţii penibile, că ia paloşul şi-l ridică înspre ei, indiferent de consecinţe.
Totuşi, Smeoaica era iubită, cam cum era Caligula după ce şi-a făcut calul senator. La scurt timp, un cor de postaci s-a ridicat să înfioreze, cu mânie proletară, pe oricine s-ar fi simţit lezat de sfaturile directoarei smeu. De fapt, cam aşa s-a întâmplat mai mereu, în ultimii 12 ani, ori de câte ori a fost luată în colimator de vreun vânător de smei, ori de cavalerii care primeau cheile ministerului, chiar de la împărăţie. Aşa că, de la un timp încoace, nimeni nu mai îndrăznea să stea în calea Smeoaicei care, lipsită de griji, trăia ca-n propria împărăţie. Şi când nimeni nu se mai gândea că se mai poate întâmpla ceva, după ce că dregătorii împărăţiei veşnice au pus geana pe ea în scris, autistă cum era din fire, îşi făcea deja planuri ‘libertaniene’, – că tot sunt liberalii în cetate -, şi hopa a fost numit de Orban Împărat, mai mare peste Ministerul inCulturii, Făt Frumos Bogdăncel Bucovinean.
Nimeni nu l-a luat în serios când a vorbit de restructurare, nimeni nu l-a crezut când a spus că va scăpa ministerul de funcţionarii corupţi şi incompetenţi, mai întâi din „foncţii”, iar mai apoi la ‘zeghe’, şi chiar nimeni nu l-a crezut când s-a stropşit, în treacăt, la Smeoaica din fruntea Direcţiei de Achiziţii şi alte acareturi putrezicioase. Nici chiar împărăteasa nu s-a gândit că i se poate întâmpla aşa ceva, ba chiar a luat-o cu leşin şi cu concediu medical în momentul în care a descoperit că i s-a desfiinţat postul de „Derector-Ministru” peste cultura lui Guţă şi Adi Copilu’ Minune.
Şi cum Smeoaica nu se lasă învinsă cu una, cu două, anunţă că se va răzbuna cât cuprinsul împărăţiei şi că va reveni la palat să îi ia capul lui Făt Frumos cel Bucovinean, mai ales când boala şi blestemul ei îl va cuprinde pe Orban Împărat.
Vulpe focoasă şi veninoasă cum îi şade în firea-i zbuciumată, speriind-o pe vistiernica Cami cea fricoasă şi şantajată de propria-i umbră de la malul mării, în cârdăşie cu aceasta, Seimeanca întocmeşte o combinaţie ‘pe lege’, că oricum Făt Frumos cel Bucovinean nu le înţelege… şi şade puţin ‘menestru’ până se usucă Orban Împărat, măcar să reziste pe jilţ. Chiar dacă îl foloseşte în sistemul medical, să poată să reziste pe un post călduţ până ce trece valul epurării transpartinice, ca mai apoi la următorul val de ‘politicianism’, să reuşească revenirea adevărată pe un post inutil şi plasat cât mai sus, cel de ‘Derector-Menestru’.
Acum, să zicem că povestea rămâne ‘în coadă de peşte’, chiar şi noi suntem curioşi cum se va scrie istoria, cine va înfrânge… Smeoaica, cea veşnic mâncătoare de minţi împărţite pe funcţii de demnitate publică, sau Făt Frumos cel Bucovinean, răzeş liber la minte şi holtei, ce nu se uită la cântecul guralivei veninoase din corul purisancelor neprihănite de săgeata lui Cupidon din ministerul inCulturii.
Povestea noastră ar trebui să se încheie cu ,,şi-au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”, dar teamă-mi este că nu va fi aşa, mai ales dacă Făt Frumos cel Bucovinean nu va face încă o faptă ‘bună’. Ar trebui să vorbească cu vraciul care se ocupă de Smeoaică şi să îl roage să aibă grijă de ea, să nu folosească spirtul decât pentru uz extern şi să-i prescrie altceva decât sanax, fiindcă nu mai are efect.
Va urma şi vom vedea! Ha, ha, ha… He, he, he…
